Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Evenimentul Zilei
Anul şi data apariţiei: 22-03-2013
Tematica: "minoritatea română" în județele Covasna și Harghita (cazul bentiței tricolore)
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Mihai Şoica
Titlul articolului: O coroană cu însemnele UNGARIEI a fost călcată de clujeni în picioare
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.evz.ro/detalii/stiri/miting-de-sustinere-pentru-eleva-din-covasna-o-coroana-cu-insemnele-ungariei-calcata-de-c-1029.html


Aproximativ 100 de clujeni s-au adunat în Piata Unirii din Cluj Napoca la un miting de susţinere a elevei Sabina Elena din Covasna care a purtat la şcoală, de ziua maghiarilor de pretutindeni, o bentiţă tricoloră. Clujenii nu s-au înghesuit să participe la miting din cauza frigului. Cei prezenţi au cântat imnul naţional „Deşteaptă-te române" şi au scandat „Covasna - pământ românesc" şi „Hai România".
La un moment dat, doi tineri au luat de pe statuia lui Matei Corvin, regele Ungariei, o coroană de flori de care era ataşat o eşarfă în culorile naţionale ale Ungariei, pe care au folosit-o pe post de preş de picioare. Gestul nu a avut niciun fel de urmare deoarece nu a fost prezent niciun jandarm, cu excepţia unor poliţişti care se aflau la distanţă foarte mare.

La miting au participat câţiva membri din galeria lui U Cluj, adepţii formaţiunii Noua Dreaptă şi simpatizanţi PRM.
Nu a lipsit nici Gheorghe Funar, fost primar al Clujului şi senator al PRM, care a cerut nici mai mult şi nici mai puţin decât expulzarea „cetăţenilor neloiali". „După părerea mea, textul actual din Constituţie nu permite expulzarea celui născut în România indiferent de ce fapte face împotriva statului în care s-a născut. Noi, cei din PRM, susţinem modificarea acestui articol şi adăugarea unui aliniat care să prevadă expulzarea din România a cetăţenilor care nu sunt loiali Statului Român, care acţionează împotriva statului unitar român, împotriva limbii române, împotriva drapelului naţional. Cei care nu respectă Constituţia şi legile statului român trebuie expulzaţi", a declarat Funar.

Citiţi mai mult: O coroană cu însemnele UNGARIEI a fost călcată de clujeni în picioare > EVZ.ro https://www.evz.ro/detalii/stiri/miting-de-sustinere-pentru-eleva-din-covasna-o-coroana-cu-insemnele-ungariei-calcata-de-c-1029.html#ixzz2jl35HZo7 EVZ.ro     
  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.